Art Model AM 7209 Mikoian-Gurevici E-8/2, avion de vânătoare experimental sovietic

Mikoian-Gurevici E-8/2, avion de vânătoare experimental sovietic

La începutul anului 1960, Biroul de Proiectare Mikoian-Gurevici a demarat un program de modernizare amplă a avionului de vânătoare de primă linie MiG-21PF. Proiectat inițial sub indicativul militar temporar MiG-23, programul a condus la realizarea interceptorului supersonic experimental E-8.

Arhitectura aerodinamică a aparatului se deosebea substanțial de cea a predecesorului său de serie. Mutarea prizei de aer în poziție ventrală sub fuzelaj a permis eliberarea completă a părții frontale pentru instalarea radarului de mare putere „Sapfir-23”, componenta principală a sistemului de armament S-23 prevăzut pentru utilizarea rachetelor aer-aer dirijate cu rază medie de acțiune K-23 (redenumite ulterior R-23). O altă inovație aerodinamică notabilă a reprezentat-o montarea în fața cabinei a unui plan canard cu orientare liberă, având o anvergură de 2,60 m, utilizat ca destabilizator, menținându-se totodată ampenajul orizontal clasic, integral mobil, în secțiunea de coadă. Această suprafață portantă nu avea o legătură mecanică cu manșa: la viteze subsonice se alinia liber în funcție de fluxul aerodinamic, în timp ce în regim supersonic se bloca rigid în poziție neutră pentru a contracara rezerva excesivă de stabilitate statică longitudinală. Soluția a deplasat centrul de portanță spre înainte, permițând dublarea factorului de sarcină admisibil la altitudinea de 15 000 m, de la 2,5 la 5,0 g.

Secția experimentală a OKB-ului a asamblat două celule destinate campaniei de teste în zbor. Primul prototip, E-8/1, a fost finalizat la începutul anului 1962 și a efectuat zborul inaugural la 5 martie, avându-l la comenzi pe pilotul-șef de încercare Gheorghi Mosolov. Spre sfârșitul primăverii a fost gata și cel de-al doilea aparat, E-8/2, cu care Aleksandr Fedotov a executat 13 zboruri de încercare începând cu 29 iunie. Întrucât stația radar operațională nu era încă finalizată, ambele avioane au zburat având instalat în conul frontal un lest de 160 kg, alături de aparatura de înregistrare a parametrilor de zbor.

Programul de teste a fost întrerupt brusc la 11 septembrie 1962, în timpul celui de-al 40-lea zbor al prototipului E-8/1. În cursul unei probe de accelerare la 15 000 m altitudine și o viteză de 2 000 km/h (Mach 1,78), turboreactorul experimental Tumanski R-21F-300 a suferit o avarie catastrofală provocată de ruperea discului treptei a șasea a compresorului, survenită în urma unui defect structural de proiectare. Fragmentele propulsate la mare viteză au perforat fuzelajul, au secționat rezervoarele de combustibil și ambele circuite hidraulice independente, declanșând un incendiu la bord și pierderea imediată a controlului aerodinamic. Avionul a intrat într-o vrie spiralată, abruptă și incontrolabilă, cu o rată mare de ruliu. Mosolov s-a catapultat la viteză supersonică și a supraviețuit, deși a suferit traumatisme grave în urma impactului cu structura aparatului și a presiunii dinamice a curentului de aer.

După accident, zborurile de încercare cu ambele prototipuri au fost sistate definitiv. Deși concepția aerodinamică și integritatea structurală a celulei își demonstraseră viabilitatea, programul a fost anulat. Comandamentul militar a revizuit cerințele tactico-tehnice, acordând prioritate unei platforme multirol mai grele, din noua generație, cu geometrie variabilă a aripii (Izdeliye 23-11). Acest aparat a intrat ulterior în producția de serie sub denumirea definitivă de MiG-23, preluând sistemul de armament S-23 cu radarul „Sapfir-23” și rachetele R-23, dezvoltate inițial pentru E-8. Sub aspect conceptual, configurația canard și stabilitatea statică redusă testate pe E-8 la începutul anilor '60 au anticipat principiile de agilitate în lupta aeriană manevrieră, caracteristici care aveau să definească mai târziu avioanele de vânătoare din generația a patra, precum F-16 și MiG-29.

Specificații tehnice ale Mikoian-Gurevici E-8

• Lungime – 16,24 m
• Anvergură – 7,154 m
• Anvergură plan canard – 2,60 m
• Suprafață portantă – 23,0 m²
• Masă maximă la decolare – 8 200 kg
• Grup motopropulsor – 1 × turboreactor cu postcombustie Tumanski R-21F-300 de 7 200 kgf
• Viteză maximă – 2 230 km/h (Mach 2,1) la 12 000 m
• Plafon practic – 20 300 m