Aviația Navală Modernă a Germaniei

Aviația navală germană, cunoscută sub numele de Marineflieger, a fost înființată în 1956, odată cu aderarea Republicii Federale Germania la NATO. Această aviație a devenit un pilon esențial al noii Forțe Navale Germane, cunoscută sub numele de Bundesmarine.

Formarea Marineflieger s-a bazat pe un sprijin substanțial din partea Marii Britanii. Forțele britanice au furnizat avioane, au organizat instruirea piloților germani și au trimis ofițeri din Royal Navy Fleet Air Arm (FAA) pentru a colabora cu noile unități germane.

Istoria formării aviației navale moderne a Germaniei

În timpul Primului Război Mondial, unitățile aeriene făceau parte din Marina Imperială Germană (Kaiserliche Marine) și se subordonau direct comandamentului flotei. După război, Tratatul de la Versailles a impus restricții severe asupra dezvoltării aviației germane. Sub regimul nazist, aviația navală a fost reînființată, dar sub controlul Luftwaffe, condusă de Hermann Göring. După capitularea Germaniei în 1945, aviația navală și Luftwaffe au fost desființate.

Odată cu aderarea la NATO în 1956, Republica Federală Germania a creat Bundesmarine și noi unități de aviație navală. Marea Britanie a contribuit cu avioane Hawker Sea Hawk și Fairey Gannet, iar piloții germani au fost instruiți în Marea Britanie, colaborând îndeaproape cu omologii lor britanici din FAA.

Primul comandament al aviației navale germane a fost înființat în iulie 1956, în Kiel-Holtenau. În 1967, a fost redenumit Comandamentul Aviației Navale (Marinefliegerkommando), iar în 1969 a devenit Divizia de Aviație Navală (Marinefliegerdivision). Până în 1990, această structură includea cinci escadrile și mai multe unități de sprijin, dotate cu avioane precum Lockheed Starfighter și Panavia Tornado. Aeronava Fairey Gannet a fost ulterior înlocuită de Bréguet Atlantic.

După încheierea Războiului Rece, în 1994, Marineflieger a fost redusă la nivel de flotilă (Flotille der Marineflieger). În 2005, ultimele avioane de luptă au fost transferate către Luftwaffe, iar la 30 iunie 2006, flotila a fost desființată. Restul aviației navale a fost subordonată comandamentului flotei până la 8 octombrie 2012, când a fost înființat noul Marinefliegerkommando. De atunci, întreaga aviație navală germană operează de la baza aeriană din Nordholz.

Operațiuni ale aviației navale germane

Primul incident cu implicarea Marineflieger a avut loc pe 14 septembrie 1962. În timpul unui exercițiu pe portavionul american USS Saratoga, desfășurat în Oceanul Atlantic, căpitanul-locotenent Knut Anton Winkler, pilot al unui Hawker Sea Hawk, a încălcat accidental spațiul aerian al Germaniei de Est lângă Eisenach. Avionul său a fost atacat de avioane MiG-21, dar Winkler a reușit să evite doborârea și să aterizeze de urgență la baza aeriană Ahlhorn, situată la 45 km sud-vest de Bremen. Aeronava a fost avariată grav și scoasă din uz.

Pe durata Războiului Rece, aviația navală germană a jucat un rol crucial în misiunile de patrulare. Scopul principal era identificarea submarinelor sovietice din Marea Baltică și Marea Nordului. Avioanele Bréguet Atlantic erau esențiale în aceste operațiuni. De asemenea, activitățile de recunoaștere și supraveghere erau indispensabile pentru protejarea granițelor maritime și menținerea pregătirii flotei germane.

După încheierea Războiului Rece, Marineflieger a fost implicată activ în operațiuni internaționale ale NATO. Avioanele de patrulare germane au participat la operațiuni precum Enduring Freedom în Marea Roșie și Golful Aden, unde au protejat rutele maritime. În cadrul operațiunii Active Endeavour, patrularea Mării Mediterane a avut ca scop prevenirea contrabandei și a atacurilor teroriste.

O misiune de amploare a fost contribuția Germaniei la forțele UNIFIL (United Nations Interim Force in Lebanon) în largul coastelor Libanului. Aviația navală germană a sprijinit operațiunile prin misiuni de patrulare aeriană și supraveghere, oferind suport pentru navele și fregatele Bundesmarine implicate în această misiune. Germania a coordonat componenta navală a operațiunii UNIFIL.

În urma reformei aviației navale din 2005, avioanele de luptă au fost transferate în cadrul Luftwaffe (forțele aeriene germane). Totuși, avioanele P-3C Orion și elicopterele Westland Sea Lynx au rămas parte din flota Marineflieger, continuând să sprijine misiunile navale.

Scheme de camuflaj ale aviației navale

La început, aeronavele Marineflieger precum Hawker Sea Hawk și Fairey Gannet au utilizat schema de camuflaj britanică BS 640 Extra Dark Sea Grey și BS 210 Sky.

Introducerea avioanelor F-104 și Panavia Tornado în 1976 a dus la adoptarea schemei Norm 76: suprafețele superioare erau gri închis, iar cele inferioare gri deschis sau argintii. În 1987, schema Norm 87 a fost implementată, incluzând trei nuanțe de gri: gri închis, gri verzui și gri albăstrui. Această schemă era aplicată în principal avioanelor Tornado, în timp ce elicopterele Lynx păstrau camuflajul Norm 76.

Elicopterele Sea King, utilizate pentru operațiuni de salvare, aveau o schemă unică, similară cu Norm 87, dar folosind o nuanță de gri ciment în loc de gri albăstrui. Modelul NH90 Sea Tiger, introdus ulterior, a fost vopsit în gri deschis monocrom.

Standardele moderne de culoare ale aviației navale germane

Aviația navală germană a adoptat diverse standarde de culoare în funcție de perioada istorică și tipul echipamentului. Inițial, erau utilizate standardele britanice BS 381C, caracteristice avioanelor oferite de Royal Navy.

În anii 1970, Marineflieger a făcut tranziția la standardele germane RAL, conforme cerințelor Bundeswehr-ului. Această schimbare a permis unificarea culorilor utilizate de aviația navală cu cele ale altor ramuri ale forțelor armate germane, îmbunătățind eficiența camuflajului și reducând costurile de întreținere.

Aceste standarde RAL au devenit fundamentul pentru toate schemele ulterioare de vopsire a aeronavelor și elicopterelor Marineflieger, adaptându-se la diverse condiții operaționale și cerințe strategice.