Forțele Aeriene Germane Moderne

Forțele Aeriene Moderne ale Germaniei, cunoscute sub denumirea de Luftwaffe, au fost înființate în 1956, în contextul Războiului Rece, ca componentă aeriană a forțelor armate ale Germaniei de Vest. După reunificarea Germaniei, în 1990, au fost integrate în structura sa unități din fostele forțe aeriene ale RDG, care funcționau din 1956 ca parte a Armatei Naționale Populare. Este important de menționat că Luftwaffe-ul actual nu are nicio legătură cu Luftwaffe din perioada Wehrmachtului, care a existat între 1935 și 1945 și a fost dizolvată la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, termenul "Luftwaffe" este adesea folosit pentru a se referi atât la forțele aeriene din perioada războiului, cât și la forțele aeriene moderne ale Germaniei.

Evoluția Luftwaffe

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, aviația militară germană a fost supusă unor restricții severe, inclusiv o interdicție completă asupra aviației militare, impusă de Comisia Aliată de Control în august 1946. Totuși, situația s-a schimbat în 1955, când Germania de Vest a devenit membră NATO. La 9 ianuarie 1956, Luftwaffe a fost oficial reconstituită ca ramură aeriană a Bundeswehr-ului. În cadrul său se aflau și piloți renumiți din perioada Wehrmachtului, cum ar fi Erich Hartmann. Primele avioane ale noii Luftwaffe au fost Republic F-84 Thunderstreak, livrate în ianuarie 1956. La început, Luftwaffe funcționa în cadrul a două comandamente: unul integrat în a Doua Armată Aeriană Tactică Aliată, sub comanda britanică, și celălalt în a Patra Armată Aeriană Tactică Aliată, sub comanda SUA.

În primii ani de activitate, au fost create unități esențiale, precum Escadrila 61 de Transport Aerian (Lufttransportgeschwader 61, LTG 61), dotată cu avioane de transport Douglas Dakota, și Escadrila 31 de Avioane de Vânătoare-Bombardiere (Jagdbombergeschwader 31, JaBo 31), echipată cu avioane Thunderstreak de origine americană. De asemenea, a fost înființată Escadrila 71 de Vânătoare (Jagdgeschwader 71, JG 71), care a primit avioane canadiene Sabre. Până în 1963, comandamentul Luftwaffe a fost reorganizat în două divizii aeriene mixte, în timp ce Divizia Aeriană 7 și aviația navală germană erau subordonate Comandamentului Aliat NATO din zona Mării Baltice.

În 1960, Luftwaffe a primit primele avioane de vânătoare F-104 Starfighter, care au devenit principalele aeronave de interceptare în timpul Războiului Rece. Ultimele F-104 au fost retrase din serviciu la începutul anilor 1990. În anii 1970, Luftwaffe s-a modernizat cu o serie de noi aeronave, inclusiv transportoarele C-160 Transall, avioanele de antrenament Alpha Jet, precum și avioanele de vânătoare F-4 Phantom și Panavia Tornado.

Odată cu reunificarea Germaniei în 1990, avioanele și personalul forțelor aeriene ale RDG (Luftstreitkräfte der NVA) au fost integrate în Luftwaffe. Avioanele de origine sovietică, cum ar fi Su-17, MiG-21, MiG-23 și MiG-29, au fost treptat înlocuite cu aeronave moderne din cadrul NATO. MiG-29, aflate în dotarea Escadrilei 73 de Vânătoare (Jagdgeschwader 73, JG 73), au fost înlocuite cu Eurofighter Typhoon în 2004.

În 2018, Luftwaffe a început procesul de înlocuire a avioanelor de vânătoare Panavia Tornado, analizând opțiuni de la producători precum Eurofighter Typhoon, F-15 Advanced Eagle, F/A-18E/F Super Hornet și F-35 Lightning.

În martie 2022, ministrul apărării german, Christine Lambrecht, a anunțat planuri de achiziționare a 35 de avioane de vânătoare Lockheed Martin F-35 Lightning II pentru a înlocui Tornado. Decizia a fost motivată de faptul că Tornado erau singurele aeronave din Germania capabile să transporte armament nuclear american. În plus, Germania intenționează să achiziționeze 15 avioane Eurofighter Typhoon echipate pentru război electronic, în vederea înlocuirii modelelor mai vechi Growler. În aprilie 2022, Germania a ales, de asemenea, modelul CH-47F Chinook pentru a înlocui elicopterele Sikorsky CH-53 Sea Stallion învechite, ca parte a programului de modernizare a elicopterelor grele de transport (Schwerer Transporthubschrauber, STH).

Istoricul de luptă al Luftwaffe moderne

Forțele Aeriene Moderne ale Germaniei au intrat pentru prima dată în situații de luptă la scurt timp după înființare. În septembrie 1956, două avioane de vânătoare Republic F-84F Thunderstreak din Escadrila JaBoG 32 au încălcat accidental spațiul aerian al Germaniei de Est în timpul exercițiilor NATO "Checkmate", din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a erorilor piloților. Au fost interceptate de avioane de vânătoare ale RDG, însă au reușit să evite urmărirea și să aterizeze în siguranță pe aeroportul Tegel din Berlin, aflat sub control francezilor la acea vreme. Un incident similar a avut loc în 1962 cu un avion Hawker Sea Hawk al marinei germane, care a fost doborât.

Primele operațiuni de luptă ale Luftwaffe au avut loc în anii 1990. În septembrie 1995, în timpul operațiunii "Deliberate Force", avioanele Tornado ale Luftwaffe au sprijinit artileria NATO, atacând pozițiile sârbilor bosniaci din Sarajevo, Bosnia și Herțegovina.

În 1999, Luftwaffe a participat activ la campania militară din Kosovo alături de ceilalți membri NATO. Avioanele Tornado au efectuat misiuni de suprimare a sistemelor de apărare aeriană ale inamicului în regiunea Kosovo. În 2005 și 2008, avioanele de vânătoare F-4F Phantom II ale Luftwaffe au fost implicate în misiuni NATO de patrulare a spațiului aerian al țărilor baltice.

În 2006, pentru a sprijini operațiunile din Afganistan, Luftwaffe a trimis avioane de recunoaștere Panavia Tornado din Escadrila 51 de Recunoaștere "Immelmann" (Aufklärungsgeschwader 51 "Immelmann", AG 51) la baza aeriană Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului. La aceeași bază se aflau și elicoptere ale armatei germane, iar avioanele de transport C-160 Transall ale Luftwaffe realizau misiuni de transport atât în interiorul Afganistanului, cât și în afara acestuia.

Evoluția schemelor de camuflaj ale Luftwaffe

De-a lungul istoriei sale, camuflajul avioanelor Luftwaffe s-a schimbat în funcție de cerințele vremii, strategiile militare și avansul tehnologic. Fiecare nouă schemă de camuflaj a fost concepută pentru a îmbunătăți mascare avioanelor în diferite condiții și pentru a reduce vizibilitatea acestora pe câmpul de luptă.

Prima schemă standard de camuflaj pentru avioanele Luftwaffe a fost Norm 62, care prevedea o vopsire bicoloră ce combina nuanțe de gri și verde-oliv pentru a asigura un camuflaj eficient în peisajele din Germania de Vest.

În schema Norm 72, a fost îmbunătățită dispunerea petelor de camuflaj, astfel încât avionul să fie mai puțin vizibil în aer și la sol în timpul operațiunilor de luptă.

Schema Norm 76 a adăugat culoarea neagră la nuanțele standard de gri și verde-oliv, ceea ce a permis o camuflare mai eficientă atât pe timp de zi, cât și noaptea.

În 1981 a apărut schema Norm 81, care presupunea utilizarea unui model multicolor mai complex pentru a îmbunătăți camuflajul în diverse tipuri de teren. Acest tip de camuflaj a fost utilizat pe scară largă pe avioanele Phantom.

Schema Norm 83 a fost introdusă pentru a îmbunătăți camuflajul în condițiile latitudinilor continentale moderate din Europa. Aceasta consta în principal din diverse nuanțe de verde, care reduceau vizibilitatea avioanelor atât în zonele deschise, cât și în mediul forestier.

Odată cu integrarea Germaniei în NATO, Luftwaffe a început să adopte noi standarde de camuflaj, aliniate cu cele ale alianței. Schema tricoloră Norm 90J a devenit populară în acea perioadă, deoarece respecta standardele celorlalte țări membre NATO.

Schema Norm 95 prevedea deja o vopsire complet gri, conform standardului FS (Federal Standard), ceea ce a simplificat întreținerea avioanelor și a îmbunătățit compatibilitatea acestora cu aviația altor țări membre NATO.

Schimbările în schemele de camuflaj ale Luftwaffe au avut ca scop optimizarea camuflajului în diferite condiții de luptă și reducerea vizibilității avioanelor față de radarele inamice și observație. În plus, standardizarea culorilor a simplificat întreținerea tehnică a avioanelor, accelerând procesele de vopsire și reparații, aspecte critice în timpul operațiunilor active de luptă.

Standardele culorilor de camuflaj ale aviației germane

De-a lungul istoriei, Luftwaffe a trecut prin schimbări semnificative în standardele de camuflaj, reflectând modificările cerințelor militare, cooperarea internațională și progresul tehnologic. Un aspect deosebit de important a fost introducerea treptată a standardului de culori Federal Standard 595 (FS) în locul culorilor tradiționale din sistemul RAL, simbolizând adaptarea Luftwaffe la noile realități geopolitice.

La început, avioanele Luftwaffe erau vopsite conform sistemului RAL, utilizat pentru standardizarea culorilor în industrie și armată în Germania. Aceasta permitea asigurarea unei uniformități a culorilor pentru structurile publice și private.

După aderarea Germaniei de Vest la NATO în 1955, a apărut necesitatea unificării schemelor de camuflaj între aliați. Aceasta a condus la trecerea la standardele FS, utilizate pe scară largă de țările membre NATO pentru standardizarea camuflajului și simplificarea întreținerii tehnice a avioanelor.

În 1983, a fost introdusă schema de camuflaj Norm 83, care utiliza nuanțe de verde, ca etapă de pregătire pentru trecerea completă la standardele NATO. În anii '90, Luftwaffe a adoptat schema tricoloră Norm 90J, care îndeplinea cerințele NATO și includea culori din standardul FS.

După reunificarea Germaniei, în 1990, o parte a aviației fostei RDG a fost integrată în Luftwaffe, având în dotare avioane sovietice. Modele precum Su-17, MiG-21, MiG-23 și MiG-29 erau vopsite conform standardelor tipice pentru aviația sovietică postbelică.

Până în 1995, Luftwaffe a finalizat tranziția la schema de camuflaj Norm 95, bazată pe utilizarea unei palete de griuri FS. Aceasta a simplificat întreținerea tehnică a avioanelor și a crescut compatibilitatea acestora cu Forțele Aeriene ale SUA și alte forțe aeriene ale țărilor membre NATO.

Trecerea la noile standarde de culori a reprezentat un pas important pentru Luftwaffe în direcția integrării cu aliații, asigurând un sistem uniform de identificare și facilitând întreținerea tehnică. Acest lucru reflectă, de asemenea, orientarea strategică a Germaniei spre cooperarea cu partenerii internaționali și creșterea eficienței unităților sale aeriene.