Forțele Aeriene Române în Al Doilea Război Mondial

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Forțele Aeriene Regale Române au jucat un rol crucial în operațiunile militare. Misiunile lor includeau sprijin aerian pentru trupele terestre, recunoaștere, bombardamente și protecția aeriană.

Istoria Forțelor Aeriene Regale Române

Forțele Aeriene Regale Române au fost înființate oficial la 1 ianuarie 1924, având la bază fostul Corp Aerian Român, devenind principala forță aeriană militară a țării.

Înainte ca Ungaria să anexeze Transilvania de Nord în 1940, Forțele Aeriene Regale Române se confruntau deja cu incursiunile Forțelor Aeriene Regale Maghiare. Ca răspuns la aceste atacuri aeriene, Escadrila 51 Vânătoare din cadrul Flotilei 1 Vânătoare, echipată cu avioane Heinkel He 112, a fost dislocată pe aerodromul Someșeni, în Cluj, pentru a sprijini Flotila 2 Vânătoare, dotată cu aparate PZL P.11, deja învechite. Pe 28 august 1940, locotenentul Nicolae Polizu-Micșunești, pilotând un Heinkel, a doborât un bombardier maghiar Caproni Ca.135 în apropiere de Berveni.

Pe parcursul războiului, Forțele Aeriene Regale Române au colaborat strâns cu Luftwaffe, participând la operațiuni ofensive în sudul Ucrainei și în Crimeea. După bătălia de la Stalingrad, Comandamentul de Sud al Luftwaffe a fost mutat la București. Unități aeriene române și bulgare au efectuat împreună misiuni de patrulare și recunoaștere deasupra Mării Negre. În plus, aviația română era responsabilă de apărarea rafinăriilor din Ploiești și București împotriva bombardamentelor aliate, precum și de escortarea convoaielor Axei în Marea Neagră. În timpul acestor operațiuni, piloții români s-au confruntat cu Forțele Aeriene ale SUA și Royal Air Force.

Piloții români au utilizat o gamă variată de aeronave, incluzând modele germane și italiene, precum Messerschmitt Bf 109 și Heinkel He 112, dar și avioane fabricate în România, cum ar fi IAR 80 și IAR 81. De asemenea, în lupte au fost folosite și avioane capturate.

După lovitura de stat de la 23 august 1944, România a trecut de partea Aliaților. Aviația română a luptat împotriva forțelor germane și maghiare în Transilvania și Slovacia. În timpul Bătăliei pentru București, piloții români au doborât 22 de avioane germane, inclusiv trei Me 323 Gigant, și au distrus alte cinci la sol. Între 4 septembrie 1944 și sfârșitul războiului, aceștia au revendicat distrugerea a 101 aeronave inamice, pierzând 30 dintre propriile aparate.

Corpul 1 Aerian

Corpul 1 Aerian a fost format la 1 ianuarie 1943, având la bază Grupul de Luptă Aeriană. Aceasta a fost cea mai importantă unitate aeriană a României pe Frontul de Est. Cu toate acestea, istoria sa nu s-a încheiat odată cu luptele împotriva Armatei Roșii – după ce România a trecut de partea Aliaților în august 1944, corpul a sprijinit forțele române și sovietice în bătăliile din Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia.

Grupul de Luptă Aeriană, înființat în iunie 1941, a fost principala forță aeriană română în timpul Operațiunii Barbarossa. Acesta era format din Flotilele 1 și 2 Vânătoare, Flotilele 1 și 2 Bombardament și Flotila 2 Gardă Aviație. În total, unitatea dispunea de aproximativ 253 de avioane de luptă.

Piloții acestei unități au participat la luptele pentru Basarabia și la asediul Odessei. În această perioadă, au efectuat peste 800 de misiuni de luptă, revendicând distrugerea a peste 250 de avioane inamice, cu prețul pierderii a 16 aparate de vânătoare. După încheierea campaniei din 1941, grupul a fost desființat, dar în scurt timp reînființat sub comanda generalului Ermil Gheorghiu. În toamna anului 1942, s-a decis intensificarea cooperării cu Luftwaffe, în special cu Flota Aeriană 4 (Luftflotte 4), pentru escortarea bombardierelor germane în timpul raidurilor asupra Stalingradului.

Operând de pe aerodromurile din Tazinskaya și Morozovskaya, piloții români au executat misiuni de recunoaștere, vânătoare și bombardament în sprijinul forțelor germane și române în bătălia de la Stalingrad. Cu toate acestea, situația s-a schimbat rapid – după evacuarea din Tazinskaya, unitățile s-au retras în România, iar în decembrie 1942 au fost redislocate la Novocherkassk.

La 1 ianuarie 1943, Grupul de Luptă Aeriană a fost reorganizat în Corpul 1 Aerian. După luptele catastrofale de la Stalingrad, corpul s-a retras prin Melitopol, Odesa, Tiraspol și Nikolaev, reconstruindu-și treptat capacitatea de luptă. Avioanele de vânătoare au fost echipate cu Messerschmitt Bf 109G, bombardierele cu Junkers Ju 88, iar escadrilele de recunoaștere au primit Ju 88D-1. Până în iunie 1943, corpul și-a recăpătat capacitatea operațională, și-a mutat cartierul general la Mariupol și a reluat operațiunile pe sectorul sudic al Frontului de Est.

În toamna și iarna anului 1943, bombardierele corpului au oferit sprijin aerian unităților terestre germane și române, atacând pozițiile inamice, în timp ce escadrilele de recunoaștere au desfășurat misiuni pe linia frontului. Cu toate acestea, la începutul anului 1944, Corpul 1 Aerian a suferit pierderi grele și a fost nevoit să se retragă în fața ofensivei sovietice, concentrându-se în Basarabia. Deși existau planuri pentru crearea unor noi corpuri aeriene, singura unitate care a fost efectiv formată a fost Corpul 3 Aerian, care a înlocuit pe linia frontului Corpul 1 epuizat.

La 23 august 1944, ambele corpuri aeriene erau încă pe teritoriul României, angajate în lupte împotriva forțelor germane. Corpul 3 opera în zona Slobozia, în timp ce Corpul 1 apăra pozițiile din apropierea Buzăului. La 25 octombrie 1944, Corpul 3 a fost integrat în Districtul Aerian 3, ceea ce a transformat Corpul 1 în singura mare unitate de luptă a aviației române.

După ce România a trecut de partea Aliaților la 9 septembrie 1944, Corpul 1 Aerian a fost plasat sub comanda Armatei Aeriene 5 Sovietice. Acum, piloții români luptau alături de Armata Roșie, sprijinindu-i ofensiva. Până la 25 octombrie, unitatea număra 14 escadrile și aproximativ 176 de avioane. Pe măsură ce trupele sovietice și române înaintau, corpul primea întăriri și noi misiuni. Proba de foc finală a fost pregătirea pentru ultima mare ofensivă în Cehoslovacia. Până la 18 mai 1945, aviatorii români au efectuat zeci de misiuni de luptă, contribuind la distrugerea a 176 de aeronave inamice.

În vara anului 1945, unități ale corpului au participat la zboruri demonstrative în Bratislava și Wiener Neustadt, înainte de a reveni în România între lunile iulie și august.

Camuflajul aviației române în Al Doilea Război Mondial

Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, România a achiziționat aeronave din Germania, Polonia, Franța, Canada și Italia. Majoritatea aeronavelor importate au păstrat schemele de camuflaj originale.

De exemplu, avioanele de vânătoare germane Heinkel He 112, aflate în dotarea aviației române, aveau un camuflaj complet gri sau verde. Messerschmitt Bf 109E a fost livrat în schema standard a Luftwaffe din acea perioadă. În 1942, aviația română a început să primească Messerschmitt Bf 109G, livrate cu un camuflaj bicolor gri, specific Luftwaffe din 1941. Bombardierele Heinkel He 111 și Junkers Ju 87 și-au păstrat schema de vopsire originală, cu care au fost livrate din Germania.

Avioanele primite din Marea Britanie au păstrat culorile britanice. Acestea erau vopsite conform standardului „Temperate Land Scheme”, utilizat de Royal Air Force din 1938.

Avioanele italiene, precum Savoia-Marchetti SM.79, livrate României, și-au păstrat camuflajul italian. Cel mai frecvent, acestea erau vopsite în nuanțe de nisip, verde și maro, eficiente pentru operațiuni în sudul Europei și Africa de Nord.

Avioanele achiziționate din Polonia au păstrat vopsirea originală de fabrică. În același timp, uzina IAR din Brașov a fabricat sub licență avioanele de vânătoare poloneze PZL P.11F, care au primit camuflajul standard al aviației regale române. Între 1939 și 1941, avioanele românești au fost vopsite cu vopsele produse de compania britanică Cellon, ale căror nuanțe corespundeau celor utilizate de RAF: Dark Earth, Dark Green și Sky Blue. După aderarea României la Axa, aprovizionarea cu vopsele britanice a fost întreruptă, iar țara a început să folosească produse ale companiei germane Herbig Haarhaus. În același timp, schemele de camuflaj au fost modificate: suprafețele superioare ale aeronavelor au devenit complet verzi, iar cele inferioare, deși au rămas albastre, au primit o nuanță diferită.

În primăvara anului 1941, la fel ca toți aliații Germaniei de pe Frontul de Est, aeronavele militare române au primit elemente de identificare galbene – vârfurile aripilor, capotele motoarelor și o bandă pe fuselaj. Ulterior, pe multe aeronave, partea superioară a capotelor a fost revopsită în culorile camuflajului. Totuși, această schimbare nu a fost aplicată uniform, iar pe unele avioane, precum IAR-80 și IAR-81, capotele galbene au fost păstrate mai mult timp.

În septembrie 1944, după ce România s-a alăturat Aliaților, toate elementele galbene de identificare au fost revopsite în alb, iar crucile Mihai au fost înlocuite cu cocarde tricolore în culorile drapelului României, similare celor utilizate înainte de 1941.

Standardele de culori ale Forțelor Aeriene Regale Române

Aviația militară română a operat o varietate de aeronave provenite din mai multe țări, iar vopsirea acestora a urmat, de regulă, standardele impuse de producători. Avioanele germane erau vopsite conform normelor RLM, cele britanice respectau specificațiile MAP, iar aeronavele poloneze păstrau schemele originale aplicate în fabricile PWS și PZL.

În cazul avioanelor fabricate în România, cum ar fi cele produse la uzina IAR din Brașov, până în 1941 acestea au fost vopsite cu nuanțe britanice MAP originale. Totuși, începând cu 1941 și până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, vopselele utilizate pentru aceste aeronave au fost importate din Germania și aplicate conform standardelor RLM.