Art Model AM 7208 Mikoian-Gurevici MiG-23PD, avion de vânătoare experimental sovietic STOL

Mikoian-Gurevici MiG-23PD, avion de vânătoare experimental sovietic STOL

La începutul lunii decembrie 1963, o hotărâre oficială a conducerii sovietice a dispus lansarea programului de realizare a unui avion de vânătoare frontal de nouă generație. Cerințele tactico-tehnice formulate de comandamentul Forțelor Aeriene vizau o aeronavă de luptă capabilă să execute misiuni de pe piste scurte, aerodromuri de campanie sau suprafețe avariate în urma atacurilor inamice, acordându-se prioritate primordială capacităților de decolare și aterizare scurtă. Pentru îndeplinirea acestor parametri riguroși, biroul de construcții Mikoian-Gurevici a demarat două direcții paralele de cercetare aplicată: proiectul 23-11 cu aripă cu geometrie variabilă și o formulă constructivă cu grup de propulsie mixt, integrând motoare dedicate sustentației verticale.

Pentru validarea în zbor a funcționării motoarelor de sustentație, s-a procedat într-o primă etapă la modificarea unui avion de serie MiG-21S într-un laborator volant. În spatele cabinei pilotului a fost interpus un tronson suplimentar de fuzelaj lung de 90 cm, în interiorul căruia au fost amplasate vertical două turboreactoare de sustentație. Acest aparat experimental a primit denumirea uzinală „Izdeliye 23-31” (cunoscut și sub indicativul Ye-7PD) și a executat primul său zbor la data de 16 iunie 1966.

În paralel cu programul de încercări al laboratorului volant, în martie 1966 s-a trecut la asamblarea prototipului propriu-zis al avionului de luptă, denumit 23-01 (purtând numărul tactic 23), etapă finalizată pe parcursul a opt luni. Spre deosebire de MiG-21 modificat, 23-01 beneficia de o celulă complet nouă, cu prize de aer laterale de secțiune semicirculară, geometrie ce elibera zona prova pentru montarea unei stații de radiolocație de bord puternice. Pe de altă parte, conformația aripii și a ampenajelor prelua direct profilul aerodinamic de la MiG-21: s-a păstrat aripa delta mediană cu săgeata la bordul de atac de 57°, însă suprafața portantă a fost majorată cu 73,6%, până la 40 m².

Grupul motopropulsor cuprindea o instalație combinată. Tracțiunea orizontală în zbor de croazieră era dezvoltată de un turboreactor cu postcombustie Tumanski R-27F-300, proiectat în cadrul OKB-300, care debita 5 200 kgf în regim maximal fără forțaj și 7 800 kgf cu postcombustia cuplată. Susținerea verticală era asigurată de două turboreactoare Kolesov RD-36-35 cu o tracțiune de 2 350 kgf fiecare, montate vertical în fuselajul central, în spatele carlingii și în apropierea centrului de greutate. Admisia aerului pentru aceste agregate auxiliare se efectua printr-o trapă dorsală prevăzută cu jaluzele articulate, iar gazele arse erau evacuate la intrados printr-un grătar de voleturi transversale orientabile, concepute să devieze jetul spre înapoi pentru a contribui la accelerarea pe pistă. Reactoarele de sustentație interveneau exclusiv în evoluțiile de decolare și aterizare. Suplimentar, pentru reducerea rulajului la sol, s-a recurs la prelevarea de aer la presiune ridicată de la ultimul etaj al compresorului motorului de marș, acesta fiind suflat pe extradosul flapsurilor pentru controlul stratului-limită; conjugarea jeturilor de sustentație cu suflarea flapsurilor a permis comprimarea lungimii de decolare la 180–200 de metri.

Zborul inaugural al prototipului 23-01 a fost executat de pilotul de încercare Piotr Ostapenko la 3 aprilie 1967. Ulterior, la 9 iulie în același an, aparatul a fost prezentat în evoluție aeriană în cadrul paradei de la Domodedovo, evidențiindu-și calitățile de manevră pe distanțe reduse. Cu toate că proiectul inițial includea instalarea unui tun la bord și a rachetelor aer-aer dirijate, prototipul a efectuat evaluările neînarmat, conul frontal adăpostind aparatură de control, captatori și sisteme de telemetrie în locul complexului de tragere.

Zborurile de încercare, care au continuat până în toamna anului 1967, au demonstrat limitele tactice ale acestei configurații: reactoarele de sustentație ocupau un volum util esențial din fuzelaj, penalizau grav rezerva de combustibil și sarcina utilă transportată, acționând ca o masă pasivă pe întreaga durată a zborului orizontal. Prin urmare, dezvoltarea modelului 23-01 a fost oprită definitiv, toate resursele fiind concentrate pe programul aparatului cu geometrie variabilă Mikoian-Gurevici MiG-23-11.

Specificații tehnice ale Mikoian-Gurevici MiG-23PD

• Lungime – 16,80 m
• Anvergură – 7,72 m
• Suprafață portantă – 40 m²
• Masă maximă la decolare – 18 500 kg
• Grup motopropulsor – 1 × turboreactor cu postcombustie Tumanski R-27F-300 (7 800 kgf cu postcombustie) și 2 × turboreactoare de sustentație Kolesov RD-36-35 (câte 2 350 kgf fiecare)
• Viteză maximă – 1 600 km/h
• Plafon practic – 20 300 m
• Echipaj – 1
• Armament prevăzut – 1 × tun automat de 23 mm GȘ-23 și 2 × rachete aer-aer cu rază medie de acțiune K-23 (1 × K-23R cu radioghidare semiactivă și 1 × K-23T cu autodirijare în infraroșu)